Scriu articolul in Joia Mare, in timp real cum s-ar zice.
In aceasta zi sfanta, bunica inrosea ouale pentru sfintele sarbatori de Paste. Din mosi stramosi, bunica spunea ca ouale se fac doar rosii si ea asa le facea. De fiecare data, imi placea sa aud si povestea. De ce rosii? Pentru ca simbolizeaza sangele varsat de Iisus. Si mai apoi, bunica imi spunea ca batranii povesteau ca ouale trebuiesc vopsite sa nu le recunoasca closca, ca daca le gaseste se pune pe ele sa le cloceasca. Plus ca tot ea zicea ca ouale inrosite in ziua de Joia Mare nu se strica si cat am fost copil, nu am vazut-o niciodata pe bunica tinandu-le in frigider. Cand eram copii, de Paste opream cate un ou, il puneam in dulap, ca bunicul ne spunea ca se va face chihlimbar.
Acum le fac impreuna cu mami si transmitem copiilor mai departe. Este usor de facut, este naturala si este cu gust de tara!
Let`s go to work!
Rosii inrosite ca la bunica, in foi de ceapa rosie
Se spala ouale, se verifica sa nu fie sparte si se lasa la temperatura camerei o ora, daca sunt din frigider.
Se pun foile de ceapa in apa si se fierb. Dupa ce au dat in clocot, se fierb cateva minute, pana cand apa se coloreaza bine.
Se strecoara lichidul, se adauga o lingurita de sare si 3 linguri de otet la litrul de apa.
Se pune din nou vasul pe foc si cand fierbe se adauga ouale.
Se fierb ouale 7 minute, se stinge focul si se scot pe un gratar.
Se lasa sa se racoreasca si cand se pot tine in mana, se ung cu un servetel imbibat in ulei.
Si gata, asta a fost tot! Nu-i asa ca sunt usor de facut?
Luna Martie este prima luna de primavara, este luna care vesteste renasterea naturii, luna in care sarbatorim martisorul si femeia, dar pentru mine, luna martie, este luna nostalgiei, a bucuriei si a nerabdarii de a savura unul din preparatele preferate ale copilariei.
De fiecare data, in luna martie, ma reintorc pe taramurile de poveste ale copilarie si retraiesc clipele minunate in care nerabdarea atingea cote maxime, pana cand bunica ne servea cu o strachina aburinda de mucenici fierti, scortisoara si nuca coapta. Si acum parca este atunci, inchid ochii si vad mainile magice ale bunicii cum framanta aluatul, cum rupea bucati micute din el, il rasucea si forma mici opturi. Tropaiam pe langa ea si intotdeauna o intrebam:
“- Cand sunt gata? Mai dureaza mult?”, iar bunica cu vocea ei blajina imi raspundea de fiecare data, cu aceiasi caldura si acelasi calm:
“- Acum, acum, mai ai putina rabdare!”
Dar mie mi se parea ca trece o vesnicie si chiar daca nu era atat, dura ceva timp. Dupa ce ii forma, ii aseza in tava, ii usca si apoi ii fierbea. Era un intreg proces, care implica timp si rabdare.
Am crescut cu acesti mucenici, iar de fiecare data, asteptam cu nerabdare anul viitor pentru a face bunica din nou mucenici.
Anii au trecut, din pacate, bunica nu mai este printre noi, iar aceasta traditie, de a face mucenicii, i-a revenit mamei mele. Ce pot sa spun? Chiar daca am devenit matur, comportamentul a ramas acelasi…. Nu vine bine martie, ca incep cu intrebarile:
“Mami, cand faci mucenicii? Cand ii fierbi?”
Iar nerabdarea nu vrea deloc sa-si iasa din drepturi si e la fel de mare ca in copilarie.
Anul acesta, martie a inceput cu dreptul, m-am inscris in Spring SuperBlog. Este primul an in care particip si nestiind cum se desfasoara, sunt putin stangace… am vazut prea tarziu ca prima proba a inceput deja. Am trimis datele pentru a primi pachetul cu mucenici de la Baneasa, sponsorul acestei probe si chiar daca am banuit ca nu voi avea timp pentru a intra in concurs pana la data limita, nu ma descurajez si tot ma incumet sa duc aceasta proba pana la capat. Nu puteam sa o ratez, mai ales ca sunt una dintre persoanele care isi doresc sa transmita mai departe retetele si traditiile romanesti.
Fiind in apropierea zilei de 8 martie, de cand am trimis datele pentru a primi mucenicii, m-am gandit ca o sa ii fac si mamei o surpriza, o voi servi cu o farfurie aburinda de mucenici aromati cu scortisoara si nuca coapta!
Am trimis asa de bine mesajul in Univers, incat pachetul de la Baneasa a venit azi, 8 martie. Am simtit nostalgia copilariei, de cand l-am primit. Eram copilul care asteapta cu nerabdare sa primeasca un cadou dorit. L-am desfacut si am vazut acei opt mici, care parca imi sopteau ca vor sa devina un preparat de poveste.
De data asta, luna martie este altfel, incepe cu o poveste.
A fost odata ca niciodata mucenicii Baneasa.
Intr-o zi frumoasa de martie, am cautat reteta bunicii de mucenici si m-am pus pe treaba.
Ingrediente:
5 litri de apa
2 pungi de 200 g mucenici Baneasa
400 grame zahar
2 sticlute esenta de rom
2 fiole esenta lamaie
sare
Pentru servire:
300 grame nuca macinata (coc nuca la cuptor 10 minute si apoi o macin)
scortisoara pudra
Punem apa la fiert cu zaharul si un praf de sare. Cand apa clocoteste, adaugam mucenicii si ii lasam sa fiarba aproximativ 10-20 de minute, in functie de preferinta fiecaruia. Oprim focul, adaugam esenta de rom si lamaie, jumatate din cantitatea de nuca si amestecam. Acoperim oala si lasam sa se impreuneze aromele pentru o ora.
Si… magie! Dupa o ora, in care, din nou, nerabdarea mi-a fost partenera, am pus repede mucenicii intr-un castron, am presarat nuca si scortisoara si am savurat prima lingura!
Am pus repede si in alte castroane si am chemat familia, ca sa impartim impreuna gustul unui produs autentic romanesc.
Si-am incalecat pe-o sa si am facut mucenici!
Raman la parerea ca mucenicii traditionali muntenesti sunt unul dintre vestitorii primaverii. Trebuie sa ii incercati! Chiar daca nu sunteti as in bucatarie, cu aceasta reteta atat de simpla, veti reusi.
Reteta mea este o combinatie intre reteta bunicii si reteta de la Baneasa.
O reteta simpla, cu un rezultat delicios, dar cu un ingredient care trebuie sa fie de calitate.
Vara din aceiasi cantitate de lapte vom obtine un pic mai multa branzica, deoarece laptele este mai gras.
Avem nevoie de un singur ingredient, pe care sunt sigura ca il stiti deja, laptele.
Eu intotdeauna folosesc cinci litri de lapte din care obtin aproximativ 900 – 1200 grame branza de vaci. Asa cum am spus si mai sus, cantitatea se obtine in functie de grasimea laptelui si de cat lasam la scurs branza.
Strecuram laptele si il punem la prins intr-o oala, acoperita cu capac, 2 – 3 zile, in functie de cat e de cald. Vara il putem tine 1-2 zile, iar iarna pana la 3 zile.
Dupa ce laptele s-a prins, il punem pe foc, amestecand in el ca sa nu se lipeasca. Eu folosesc termometru si il las pana ajunge la 55 – 60 de grade Celsius. Daca nu aveti termometru, il lasati pana simtiti la deget ca este aproape fierbinte, trebuie sa puteti tine degetul in el.
Il dam deoparte de pe foc si il lasam sa se racoreasca pentru 30 – 60 de minute.
Mai departe vom avea nevoie de o sidila, bunica asa o numea. Aceasta se poate confectiona din tifon, pus in doua si care trebuie sa aiba forma de con. Turnam continutul in sidila, o legam si o punem undeva la scurs, pentru 1,5 pana la 3 ore.
In functie de cat lasam branza la scurs, aceasta poate fi mai cremoasa sau mai uscata. Pentru o branza cremoasa, dupa o ora si jumatate, verificam si daca nu se mai scurge zer foarte mult, o rasturnam din sidila intr-un vas.
Daca stiti ca o consumati repede, in 2-3 zile, o puneti intr-o caserola si o pastrati la frigider. Pentru mai multe zile, pana la o saptamana, eu presar putina sare peste branza si apoi o pun in caserola, la frigider. Eu o prefer cu putina sare, daca nu o fac pentru a o folosi la placinta cu branza dulce, pasca sau papanasi.
Eu cred ca merita efortul, daca aveti o sursa buna de unde sa luati lapte si vreti sa savurati o branzica delicioasa, 100% naturala.
Iubesc aluatul facut in casa, iubesc sa ma joc cu aluatul si daca mai este si simplu este dragoste la prima vedere. Sun fan placinta taraneasca, imi place aluatul fraged, dar crispy, imi place ca nu e perfecta si tocmai ca nu pare de revista, o iubesc! Ador sa o intind si sa vad ca se mai rupe pe margini, ador sa o aranjez cu degetele si sa ii dau aerul rustic, de placinta taraneasca. Asa ca haideti sa ne jucam!
De ce avem nevoie?
un castron incapator
o vergea, pentru intins
folie alimentara
faina
unt rece, direct din frigider
sare
otet
zahar, daca facem tarta dulce
INGREDIENTE:
300 g faina
150 g unt rece
5-6 g sare
1-2 lingurite apa foarte rece
o lingurita otet
30 g zahar (numai daca facem umplutura dulce)
MOD DE PREPARARE:
Intr-un castron cernem faina, adaugam sarea si amestecam pentru omogenizare.
Punem untul, rece de la frigider, taiat cubulete mai mici in faina si amestecam cu degetele pana se obtine un aluat faramicios, nisipos. Atentie: nu se framanta mult, pentru a nu incalzi untul.
Adaugam o lingurita de apa rece si otetul si framantam usor, pana ce aluatul se omogenizeaza si il strangem intr-o bila. Daca este nevoie si aluatul nu se omogenizeaza, adaugati si cealalta lingurita de apa.
Bila o aplatizam intr-un disc, cu ajutorul palmelor, o impachetam in folie si o punem in frigider pentru 1-2 ore sau peste noapte.
Scoatem din frigider, intindem cu o vergea si folosim umplutura dorita.
Daca aveti nevoie de alte informatii, lasati un mesaj si va raspund cu drag!
Sa aveti spor si serviti cu multa placere!
Daca v-a placut, astept o apreciere, un comentariu si de ce nu, un share, poate surade si prietenilor dumneavoastra! Multumesc!
Si daca tot m-am apucat sa scriu, va mai dau repede o reteta, care cred ca o sa iasa delicioasa. Este facuta anul acesta, dar nu stiu cum va rezista, eu sper sa treaca cu bine iarna. Noua ne plac tare mult smochinele noastre ca nu sunt dulci, ca cele uscate cumparate din comert. Din pacate, nu am gasit o metoda prin care sa le pastrez in forma lor naturala si atunci aceasta mi s-a parut cat mai aproape de ce vreau eu. Dulceata nu o agream, din cauza ca este foarte dulce, am uscat cateva la soare, am facut vin de smochine, dar tot mai erau…
o lingurita scortisoara macinata sau doua batoane de scortisoara
1/2 lingurita cuisoare
o lingurita suc de lamaie pentru fiecare borcan, aproximativ 3-4 lingurite
MOD DE PREPARARE:
Intr-un vas punem apa, coaja de portocala, scortisoara, cuisoarele si un praf de sare. Eu folosesc un praf de sare la orice, deoarece potenteaza gustul si preparatul iese mai gustos, dar este optionala sarea. Punem vasul pe foc si din momentul in care apa incepe sa clocoteasca, fierbem 5 minute la foc potrivit.
Adaugam smochinele spalate, lasam sa clocoteasca si mai fierbem 3 minute, tot la foc mediu. Smochinele le-am lasat intregi, le-am taiat doar putin din codita. Luam vasul de pe foc si lasam sa se racoreasca lichidul, scurgem un pic de lichid peste miere, amestecam bine sa se topeasca si o turnam peste smochine. Amestecam usor cu spumiera sa se omogenizeze bine.
In borcanele sterilizate, punem smochinele, incercam sa le asezam cat mai bine, dar nu le apasam, sa nu se sparga. Punem in fiecare borcan cateva cuisoare, cate jumatate de baton de scortisoara, in cazul in care am folosit, o lingurita de lamaie si umplem borcanul cu siropul aromat, pana unde incepe sa se ingusteze.
Fierbem borcanele la bain-marie 45 de minute, apoi se pun in patura si se lasa cel putin pana a doua zi.
Cand desfacem borcanul, daca nu il consumam tot, sfatul meu este sa il pastram la frigider pana il terminam.
Tips:
putem folosi si zahar in loc de miere
siropul este delicios, se poate folosi la insiroparea torturilor, indulcirea ceaiurilor sau a limonadei etc.
daca nu vreti sa ramana continut in borcan, folositi borcane mici de 150-200 ml.
Daca aveti nevoie de alte informatii, lasati un mesaj si va raspund cu drag!
Sa aveti spor si serviti cu multa placere!
Daca v-a placut, astept o apreciere, un comentariu si de ce nu, un share, poate surade si prietenilor dumneavoastra! Multumesc!
Implicarea in mai multe proiecte, ma face sa scriu din ce in ce mai rar articole pe blog, dar nu renunt asa usor. Azi, vreau sa va scriu despre o reteta banala, dar care pe mine m-a incantat foarte mult. In primul rand, asa cum am mai specificat, retetele de pe blogul meu nu sunt scrise decat daca au fost incercate. De asemenea, sunt facute in urma citirii unor articole sau unor retete, apoi adaptate de mine, dupa capsorul meu si preferintele noastre.
Otetul de mere este foarte des folosit la noi in casa, folosim otet bio sau otet care nu contine aditivi sau alte cele… dar cel mai bun este cel facut de manuta noastra, pentru ca stim sigur ce punem in el.
Eu am mai facut intr-un an, un pic mai complicat, cu paine cu maia in el, nu am scris reteta, deoarece am obtinut un otet de mere usor tulbure, dar poate nu am avut destula rabdare sa astept sa se limpezeasca. Aceasta este o reteta super usoara, simpla si nu implica foarte mult timp. Provocarea a fost sa vad daca se face din mere verzi, necoapte, cazute din copac si pe care nu am vrut sa le arunc.
Dar sa trecem la treaba!
De ce avem nevoie?
un borcan de sticla, in cazul meu a fost de 1,5 kg
lingura de lemn
un vas
apa filtrata, plata sau de fantana
mere
miere
Ingrediente:
8 mere mai micute
o lingura de miere
500 grame apa
Mod de preparare:
Am spalat merele si am ales tot ce era stricat. Merele nu se curata de coaja si nu se aleg de seminte si cotoare.
Intr-un borcan de 1,5 kg, am taiat cubulete merele, sa fie borcanul cam 3/4 cu mere.
Intr-un vas, am incalzit usor 500 g apa, am luat de pe foc, am adaugat o lingura de miere. am amestecat pana s-a dizolvat complet (mierea mea a fost zaharisita) si am turnat peste mere. Merele trebuie sa fie acoperite de apa. In caz ca nu sunt acoperite bine, mai puneti putina apa.
Am pus tifon, am legat usor si l-am pus la loc intunecos si cald. Aproximativ o saptamana l-am amestecat cu lingura de lemn, apoi am uitat de el La un moment dat, cam dupa vreo 10-15 zile, m-am uitat la el si avea un fel de floare, ca la muraturi. M-am panicat un pic, am crezut ca e compromis, dar am strans-o usor si am aruncat-o, ca acum sa citesc ca e un fel de maia, din care puteam sa fac urmatoarea transa , dar na, din greseli invatam! Apoi iar am uitat de el… pana azi, cand am adunat o punguta de mere si mi-am adus aminte iar de el . Am fugit repede la borcan, l-am gustat si yuppieeee, e super bun, ceea ce m-a facut sa scriu reteta!
Cred ca, cu totul, operatiunea a durat cam 4-6 saptamani.
Gata otetul de mere! E delicios si asa cum am scris, si la inceput, facut din mere verzi, adica necoapte, cu care nu prea ai ce sa faci! Daca aveti mere coapte e si mai bine, le puteti folosi cu siguranta.
Parerea mea ca merita, este usor de facut, natural si cel mai important este ieftin!
Sfat: Daca nu aveti miere puteti folosi 1-2 linguri de zahar.
Daca aveti nevoie de alte informatii, lasati un mesaj si va raspund cu drag!
Sa aveti spor si serviti cu multa placere!
Daca v-a placut, astept o apreciere, un comentariu si de ce nu, un share, poate surade si prietenilor dumneavoastra! Multumesc!
Sa incepem saptamana bine, cu pricomigdale crocantoase sau pufoase, dupa preferinta fiecaruia. Este o reteta din caietul de cofetarie, pe care am adaptat-o cerintelor familiei. Am facut-o in diverse variante: cu zahar mai putin, cu nuci macinate fin, cu nuci si alune macinate grosier, tari si crocante, moi si delicate. Este o reteta usoara si chiar daca dureaza un pic mai mult, avand in vedere timpul in care o parte din compozitie sta la frigider, nu implica un efort mare si rezultatul este delicios. Este indicat sa incepeti seara, pentru a lasa compozitia peste noapte la frigider. Mai avem avantajul ca putem folosi albusurile ramase, de la alte preparate si sa recunoastem, orice gospodina, macar o data, si-a pus intrebarea: cu astea ce fac? Ca la orice reteta, e bine intai sa o cititi pana la capat, pentru a intelege tot procesul si apoi sa va apucati de ea. Dupa cum o sa observati, la unele produse cantitatea este data intre doi parametri, la sfarsit, dupa modul de preparare, va voi explica si de ce.
Dar, sa trecem la treaba!
Infrediente:
200 grame albus
180 grame nuca macinata
100 – 235 grame zahar
20 – 25 grame faina
o fiola esenta migdale, vanilie
un capac lichior amaretto (optional)
un praf de sare
Mod de preparare:
Intr-un vas punem albusurile nebatute, nuca macinata, zaharul si se omogenizeaza foarte bine cu ajutorul unei spatule de silicon sau a unei linguri de lemn. Punem pe foc, la bain-marie, amestecam continuu si lasam pana se infierbanta compozitia. Daca aveti termometru de bucatarie, temperatura compozitiei sa fie de maxim 70 de grade Celsius.
Retragem vasul de pe foc, lasam sa se racoreasca, acoperim cu folie si punem la frigider pana a doua zi. A doua zi, scoatem vasul din frigider, adaugam praful de sare, esentele, lichiorul, faina si amestecam bine, pana ce compozitia s-a omogenizat perfect.
Tapetam tava cu hartie de copt. Punem amestecul intr-un pos, prevazut cu dui mic, daca folosim nuca macinata fin sau un dui mai mare, daca folosim nuca macinata grosier. Daca nu dispuneti de un pos, puteti folosi o lingurita. Facem gramajoare rotunde cu diametrul de 2 – 3 centimetri.
Se incinge cuptorul la 150 de grade Celsius. Coacem pricomigdalele, cu functia de ventilatie, daca cuptorul nostru dispune de aceasta functie, daca nu, coacem cu usa usor intredeschisa. Sunt gata cand au o culoare aurie, sunt lucioase la suprafata si usor mai inchisa pe margini. O alta metoda este: deschideti usa cuptorului si atingeti fursecul cu degetul, acesta trebuie sa fie ferm la suprafata, nu lipicios atunci cand sunt gata. La mine coacerea a durat 35 – 40 de minute, dar aceasta poate varia, in functie de cuptorul fiecaruia.
Tips & Tricks
daca folositi toata cantitatea de zahar, vor fi foarte dulci. Pentru cei care nu au voie zahar, dar totusi doresc sa faca aceste pricomigdale delicioase, puteti folosi doar 100 de grame de zahar si vor fi perfecte. Ultima oara, am folosit 140 de grame de zahar si pentru noi au fost perfecte. Copilul a zis ca asa sa le fac mereu!
daca vreti sa le faceti mici si crocante, folositi doar 20 de grame de faina si nuca macinata fin. Compozitia va fi un pic mai subtire si daca folositi lingurita, puneti cam un varf mai plin de lingurita pentru o pricomigdala
daca vreti sa iasa mai maricele, dar moi la interior, puneti 25 grame de faina, nucile pot fi macinate fin, dar si mai grosier.
de asemenea, daca dorim sa iasa moi in interior, dupa ce s-au copt, scoatem tava din cuptor si le lasam sa se raceasca. Daca dorim sa iasa crocante, cand sunt gata, scoatem tava din cuptor, incingem cuptorul la 200 de grade Celsius, il oprim, punem iar tava in cuptor si le lasam pana se raceste cuptorul
putem folosi un amestec de nuci si alune, migdale, nuci pecan etc., in functie de preferinta fiecaruia
pentru un gust mai accentuat de nuca, inainte de a le rasni, coacem nuca usor in cuptor sau in tigaie
din compozitia data, vor iesi aproximativ 2 tavi de aragaz
Daca voi mai descoperi secrete pe parcurs, va voi tine la curent. Nu va ramane decat sa va apucati de treaba si sa faceti pricomigdale delicioase, pe gustul dvs.
Daca aveti nevoie de alte informatii, lasati un mesaj si va raspund cu drag!
Sa aveti spor si serviti cu multa placere!
Daca v-a placut, astept o apreciere, un comentariu si de ce nu, un share, poate surade si prietenilor dumneavoastra! Multumesc!
Aroma toamnei, aroma copilariei intr-un preparat delicios, dulceag si foarte matasos. Chiar daca gutuia este un fruct mai tare, cu pulpa astringenta, este aromat si contine foarte multa pectina. Aceasta este reteta bunicii, a mamei si acum a mea, pe care am adaptat-o gusturilor noastre, adica am mai ajustat un pic din zahar, am inlocuit faina cu amidon bio si rezultatul a fost: Cand faci iar? Ma bucur ca este o mancare adorata de toti membrii familiei si asta ma face sa cred ca este chiar delicioasa. Sunt sigura ca se va transmite mai departe pentru ca baiatul meu este fan-ul ei si ne si mosteneste la bucatarit!
Ma tot chinui sa scriu aceasta reteta de ceva timp, dar intotdeauna se gaseste ceva must-have si iar nu ii venea randul. Azi, am profitat ca nu am scoala (unul dintre noile proiecte este un master) si m-am hotarat ca si ea este un must-have si trebuie sa o scriu.
Cred ca este una din retetele pe care o sa le incadrez la 100% romanesti, pentru ca am cautat inclusiv pe wikipedia si nu i-am gasit originile. Chiar zilele trecute, vorbeam cu cineva si zicea ca nu stie sa avem o mancare romaneasca, ca toate sunt aduse de afara si am tinut sa-l contrazic, pentru ca numai la mine pe blog sunt cateva si cu siguranta, mai sunt multe.
Dar, sa trecem la treaba!
Ingrediente:
aproximativ 1,2 kg gutui
2 linguri ulei
o lingura unt
40 grame zahar
15 grame amidon
350 + 50 grame apa
un praf de sare
Mod de preparare:
Curatam puful de pe gutui cu o carpa uscata, le spalam si le taiem in jumatati. Curatam bine gutuile de cotor si samburi si le taiem felii potrivite. Feliile nu trebuie sa fie foarte subtiri.
Incingem o lingura de ulei si jumatate din unt, intr-o tigaie si prajim gutuile pe ambele parti, cateva minute, pana se rumenesc frumos. Pe parcurs, adaugam si cealalta lingura de ulei si jumatate din unt, cand nu mai avem in tigaie. Le scoatem pe servetele, absorbante, de bucatarie.
Punem zaharul intr-o cratita, cu fundul gros, la foc potrivit, intins in strat cat mai subtire si lasam pana incepe sa se topeasca. Amestecam cateva minute pana se topeste tot zaharul si capata o culoare aurie. Atentie: nu trebuie lasat prea mult, sa devina maro inchis, pentru ca devine amarui.
Cand zaharul este gata, turnam peste el cele 350 de grame de apa, pe care am incalzit-o, nu trebuie fiarta si amestecam pana se topeste tot zaharul. Aceasta operatiune se face pe foc.
Amidonul il dizolvam in cele 50 de grame de apa, de data asta trebuie sa fie rece si il punem peste siropul de zahar. Fierbem sosul aproximativ 5 minute, la foc potrivit, sa polpaie usor.
Asezam gutuile intr-un strat, intr-un vas care poate fi pus la cuptor, eu am ales un vas de yena, turnam, uniform, sosul peste ele si il mai punem la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius, pentru aproximativ 15 minute.
Se poate servi ca atare. Noi am servit-o cu pui pe sticla sau cu snitele crocante. In ambele variante, rezultatul a fost delicios. Este delicioasa atat calda, cat si rece.
Pont:
dupa gust, in sos se poate adauga coaja de lamaie rasa, scortisoara sau putin sofran
daca doriti sosul mai dulce, puteti adauga inca 10 – 20 de grame in plus
in loc de amidon, puteti folosi faina, dar lasati mancarea in cuptor, 30 – 40 de minute, pentru a fierbe bine faina
de asemenea, daca doriti sosul mai gros, mai puteti adauga 5 grame de amidon/faina, dar eu nu cred ca este cazul
in mancare se poate folosi si carne, dar noi o preferam simpla. Mi se pare mai buna combinatia cu carne preparata separat.
daca dorim sa o facem de post, in loc de unt, putem pune unt de cocos
daca folosim zahar brut sau melasa, ii va da o usoara aroma de caramel
Daca aveti nevoie de alte informatii, lasati un mesaj si va raspund cu drag!
Sa aveti spor si serviti cu multa placere!
Daca v-a placut, astept o apreciere, un comentariu si de ce nu, un share, poate surade si prietenilor dumneavoastra! Multumesc!
Da stiu, nu am mai postat demult, dar programul meu a fost supraincarcat. Cum sunteti? Sper din tot sufletul sa fiti bine si sa nu va fi afectat in nci un fel nebunia secolului, acest covid necunoscut…
La mine anul 2020 a fost un an bun, cu mai multe proiecte, cu mai multa implicare, dar cu timp liber mai putin, dar cand ceea ce faci iti da satisfactie si faci cu placere, consideri ca e pasiune, cu care iti ocupi timpul liber!
Dar sa trecem la treaba!
Aveam chef de ceva sarat, dar rapid si asa am ajuns sa fac aceste waffe sau gaufre delicioase! Pentru ca iubesc parmezanul si afumatura, am ales aceste ingrediente pentru a innobila gustul acestor pufosenii. Se fac foarte repede si se mananca, la fel de repede!
Ingrediente:
100 grame oua (2 oua mai mici, fara coaja)
200 grame iaurt sau chefir
130 grame de faina
50 grame unt topit
3 grame praf de copt
2 grame de bicarbonat
2 – 3 grame de sare, in functie de cat de sarata doriti sa iasa compozitia
30 grame parmezan
40 grame cascaval
70 grame sunca afumata
5 grame suc de lamaie sau otet
Mod de preparare:
Cu ajutorul unui tel sau al mixerului, batem ouale cu sarea, cateva minute, pana se albesc. Adaugam iaurtul / chefirul si continuam sa amestecam bine. Punem si uleiul in fir subtire, amestecand in continuare, pana se omogenizeaza bine.
Faina o cernem sau o aeram cu ajutorul unui tel sau a unei furculite si punem jumatate din cantitate peste compozitia de oua. Peste faina, punem praful de copt si bicarbonatul si le stingem cu zeama de lamaie / otetul. Amestecam cu telul sau cu mixerul, usor la inceput, pentru a nu tapeta toata bucataria cu faina, apoi mai rapid, pana se incorporeaza faina bine. Adaugam si restul de faina si procedam la fel, pana obtinem un aluat omogen, putin mai dens decat cel de clatite.
Cascavalul si parmezanul le dam pe razatoare. Sunca o prajim usor si o tocam cubulete mici. Le incorporam in aluat si cam asta a fost tot!
Ba nu, mai avem un pic, nu putem sa le mancam asa… Incingem bine forma de waffe, punem compozitia si coacem cateva minute, pana cand sunt coapte si frumos rumenite. La acest pas, fiecare va proceda in functie de forma pe care o are. La forma mea in 5 – 7 minute sunt gata.
Pont:
daca doriti sa iasa mai crocante, puneti mai putina faina, aluatul sa fie mai subtire
se pot adauga condimente, dupa preferinta
puteti face baza din primele 7 ingrediente si sa adaugati “umpluturi” dulci sau sarate, dupa preferinta
Daca aveti nevoie de alte informatii, lasati un mesaj si va raspund cu drag!
Sa aveti spor si serviti cu multa placere!
Daca v-a placut, astept o apreciere, un comentariu si de ce nu, un share, poate surade si prietenilor dumneavoastra! Multumesc!
O reteta usoara, cu putine ingrediente, fara aditivi sau conservanti, plina de savoare, care va da un gust delicios mancarurilor noastre la iarna.
Ingrediente:
1 kg rosii bine coapte
o lingurita sare
frunze de telina, leustean
Mod de preparare:
Cantitatea data este pentru aproximativ un borcan de 800 de grame.
Eu am avut rosii din gradina proprie, nestropite, cu pielita foarte subtire, pe care le-am spalat in apa rece si apoi le-am decojit.
Rosiile, de asemenea, se pot opari in apa fierbinte si apoi sa le decojim. Pentru acest procedeu, pregatim o oala cu apa foarte rece. Daca nu aveti apa foarte rece, puteti raci apa adaugand cateva cuburi de gheata in ea. Punem o oala cu apa pe foc, cand fierbe in clocot, introducem rosia, o lasam cateva secunde si apoi o punem in apa rece. Procedam la fel cu toate rosiile. Decojim rosia de pielita, o alegem de cotor si o taiem cubulete deasupra unui vas curat, pentru a putea recupera si tot sucul. Cuburile de rosii, le taiem fiecare dupa preferinta, in functie de folosinta acestora.
In acest timp, sterilizam borcanele dupa metoda de aici.
Dupa ce am tocat toate rosiile, cu ajutorul unei linguri, punem cubuletele de rosii, cu zeama cu tot, in borcanele sterilizate. Cand am umplut borcanul jumatate, adaugam jumatate de lingurita de sare, 2 – 3 frunze de verdeata si continuam umplerea acestuia. Borcanul il umplem pana unde incepe sa se ingusteze, adaugam si cealalta jumatate de lingurita de sare si inca 2 – 3 frunze de verdeata si inchidem borcanul etans.
Fierbem borcanele la bain-marie, pentru 30 de minute, cand apa incepe sa clocoteasca, stingem focul si lasam borcanele in apa. A doua zi, fierbem iar borcanele 30 de minute, dupa acelasi procedeu, dar de data aceasta, le scoatem fierbinti si le punem in patura, la racit. Dupa ce s-au racit, dupa cel putin 24 de ore, punem borcanele in camara, beci etc.
Si apoi asteptam cu nerabdare sa le degustam la iarna, cand nu se vor mai gasi rosii de gradina pe piata.
Observatii:
daca rosiile sunt acrisoare, puteti folosi si o lingurita de zahar la borcan, la mine nu a fost cazul
verdeata poate varia in functie de preferintele dvs., pot fi si frunze de busuioc, oregano, tarhon etc.
eu aleg sa le fierb de doua ori la bain-marie, pentru a fi sigura ca rezista, la noi, verile sunt foarte calduroase si nu am un beci sau o camara racoroasa
Daca aveti nevoie de alte informatii, lasati un mesaj si va raspund cu drag!
Sa aveti spor si serviti cu multa placere!
Daca v-a placut, astept o apreciere, un comentariu si de ce nu, un share, poate surade si prietenilor dumneavoastra! Multumesc! 🙋
And that`s all !!! Enjoy! Va pup si va doresc o zi minunata!
Text Widget
This is a text widget, which allows you to add text or HTML to your sidebar. You can use them to display text, links, images, HTML, or a combination of these. Edit them in the Widget section of the Customizer.
La un moment dat, cam dupa vreo 10-15 zile, m-am uitat la el si avea un fel de floare, ca la muraturi. M-am panicat un pic, am crezut ca e compromis, dar am strans-o usor si am aruncat-o, ca acum sa citesc ca e un fel de maia, din care puteam sa fac urmatoarea transa 
, dar na, din greseli invatam! Apoi iar am uitat de el… pana azi, cand am adunat o punguta de mere si mi-am adus aminte iar de el 
. Am fugit repede la borcan, l-am gustat si yuppieeee, e super bun, ceea ce m-a facut sa scriu reteta! 
100% autentic 